Posturi clericale vacante
În şedinţa Permanenţei Consiliului Eparhial a Arhiepiscopiei Râmnicului, s-a hotărât vacantarea următoarelor posturi clericale:

În ziua de prăznuire a Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, duminică, 27 septembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Teodor, Mitropolit de Akhaltzike și Tao Klarjeti, din cadrul Bisericii Ortodoxe a Georgiei.
Centrul de consiliere și sprijin „Doamna Maria Brâncoveanu” al Arhiepiscopiei Râmnicului a împlinit astăzi, 1 octombrie 2026, cinci ani de activitate, cinci ani dedicați sprijinirii persoanelor și familiilor aflate în dificultate și mărturisirii, prin fapte concrete, a iubirii creștine față de aproapele.
„Acoperământul Maicii Domnului poate fi înțeles ca taină a unei ocrotiri care nu ascunde omul de lucrarea lui Dumnezeu, ci îl așază mai adânc sub lumina Harului, ferindu-l de deznădejde și întărindu-l în lupta cu patimile. Sub acest acoperământ, sufletul nu rămâne ascuns în întunericul păcatului, ci este chemat să-și lepede haina cea veche și să se îmbrace, prin pocăință și prin rugăciune, în haina luminoasă a virtuților”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în ziua praznicului Acoperământului Maicii Domnului, la Mănăstirea Boia.
De praznicul Acoperământului Maicii Domnului, la Școala Gimnazială Bujoreni și la structurile arondate acesteia s-au desfășurat o serie de activități educaționale și duhovnicești, dedicate elevilor și cadrelor didactice.
Activitățile au fost organizate cu binecuvântarea și sub coordonarea preotului Cristian Alexandru Bănuță și au urmărit să aducă în atenția copiilor semnificația sărbătorii Acoperământului Maicii Domnului, precum și rolul rugăciunii și al valorilor creștine în viața de zi cu zi.
O nouă întâlnire a Grupului Catehetic „Sfântul Nectarie” a adus împreună copiii într-o atmosferă de bucurie, creativitate și comuniune. După-amiaza petrecută împreună a fost un prilej pentru cei mici de a-și pune imaginația și îndemânarea la încercare, dar și de a descoperi, prin activități simple și apropiate de vârsta lor, frumusețea de a fi împreună în comunitatea Bisericii.
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a primit titlul de Cetățean de onoare al municipiului Adigeni din Georgia, în semn de recunoștință și prețuire pentru contribuția la dezvoltarea legăturilor duhovnicești și culturale dintre Arhiepiscopia Râmnicului și Eparhia în care s-a născut Sfântul Ierarh Antim Ivireanul.
În seara zilei de sâmbătă, 26 septembrie, la Sala „Lahovari” din Râmnicu Vâlcea, a avut loc concertul „Floarea Darurilor”, eveniment dedicat cinstirii Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, la care au participat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, și Înaltpreasfințitul Părinte Teodor, Mitropolit de Akhaltzike și Tao Klarjeti, alături de numeroși credincioși și iubitori ai muzicii.
În ajunul prăznuirii Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, sâmbătă, 26 septembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, și Înaltpreasfințitul Părinte Teodor, Mitropolit de Akhaltzike și Tao Klarjeti, au săvârșit slujba punerii pietrei de temelie pentru o nouă biserică în Parohia Goranu din municipiul Râmnicu Vâlcea, care va avea hramul „Sfântul Cuvios Gavriil Georgianul”.
Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide.
Că oricine cere ia, cel care caută află, şi celui ce bate i se va deschide.
În Județul Vâlcea se găsesc unele dintre cele mai frumoase obiective turistice din România. Câteva dintre acestea sunt prezentate aici:
Muzeul Satului Vâlcean este un muzeu etnografic în aer liber aflat pe valea Oltului, în comuna Bujoreni. Înființat în 1969 și deschis publicului în 1974, muzeul se întinde astăzi pe o suprafață de 8 hectare. Cu cele aproape 80 de construcții arhitecturale originale și cele peste 12.000 de piese muzeistice ale sale, muzeul reconstituie perfect imaginea funcțională a unei așezări rurale tradiționale, cu toate instituțiile sale social-culturale.