Eşti aici
Rugăciuni
-
Rugăciune pentru potolirea stihiilor (la vreme de trăsnete, fulgere, grindină sau cutremur)
Doamne, Dumnezeule, Cel ce de bunăvoia Ta ai adus toate dintru nefiinţă întru fiinţă, şi cu puterea Ta păstrezi făptura, chivernisind lumea cu purtarea Ta de grijă, Tu, Care din patru stihii ai aşezat făptura şi cu patru vremi ai încununat curgerea anului, fii binecuvântat!
23 Iunie 2015 -
Rugăciunea învăţăceilor
Dumnezeule Preasfinte, izvor de nemărginită înţelepciune şi bunătate, făcător al tuturor celor văzute şi nevăzute, ascultă rugăciunea noastră, ce înălţăm către Tine cu multă umilinţă. Întăreşte, Bunule, pe cârmuitorii noştri bisericeşti şi lumeşti. Dă-le lor să cugete cele bune şi folositoare pentru Biserica şi Ţara noastră. Apără-i de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, ca să ne poată îndrepta pe calea propăşirii, cu pace şi dragoste.
23 Iunie 2015 -
Rugăciune pentru copilul bolnav
Te rugăm, Doamne, vindecă durerea acestui copil, robul Tău (numele). Alungă de la el toată boala şi toată neputinţa. Tu, Care eşti doctor al sufletelor şi al trupurilor, arată şi acum puterea milostivirii Tale. Vindecă-l pe el, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, cu rugăciunile pe care le înalţi înaintea Fiului tău şi Dumnezeului nostru. Vindecaţi-l pe el, Sfinţilor care aţi primit de la Dumnezeu darul tămăduirii şi aţi vindecat mulţime de bolnavi.
23 Iunie 2015
